Iniţiatorul proiectului legislativ, deputatul PSD Ana Birchall a declarat: “Astăzi am finalizat dezbaterile pe proiectul legislativ al insolvenţei persoanelor fizice, iar Comisia juridică a votat pentru un raport favorabil de adoptare. Legea insolvenţei este pregătită spre a fi trimisă şi votată în plenul Camerei Deputaţilor” , potrivit unui comunicat de presă.
„Mulțumesc colegelor și colegilor care au semnat alături de mine acest proiect de lege, tuturor specialiștilor, în special de la Ministerul Jutiției și CSM, tuturor colegilor din comisiile care au avizat favorabil acest proiect de lege. În mod particular aș vrea să le mulțumesc colegelor și colegilor din Comisia juridică, care au dat un raport favorabil de adoptare. Mulțumesc Guvernului și premierului Victor Ponta pentru susținerea și avizarea favorabilă a acestui proiect de lege, fiind singurul proiect de lege privind insolvența persoanelor fizice avizat și susținut de un Guvern în ultimii 25 ani. Nu în ultimul rând, aș vrea să mulțumesc reprezentanților mass-media pentru sprijinul acordat în promovarea acestui proiect de lege. Sunt mândră că putem trimite la plen un proiect legislativ de asemenea importanţă cu raport de adoptare”, a precizat iniţiatorul propunerii legislative deputatul PSD Ana Birchall.
Ana Birchall a menționat că proiectul de lege oferă un ajutor real românilor de bună-credință sufocați de datorii, are la bază analiza legilației și a practicii judiciare din 12 state, principalul avantaj fiind acela că de la momentul deschiderii procedurii insolvenței se suspendă orice procedura de executare silită și nicio altă procedură de executare silită nu mai poate fi începută. Totodată, Ana Birchall a subliniat că proiectul pe care l-a inițiat este “echilibrat, nu favorizează nici debitorul, nici creditorul, ci principiul de drept al egalităţii de instrumente juridice și îi permite debitorului de bună-credinţă să îşi poată reeşalona datoriile, evitând executarea silită”.
Legea insolventei persoanelor fizice, inca un pas spre adoptare
O masura care poate veni in sprijinul a milioane de romani este tot mai aproape de adoptare. Comisia juridica, de disciplina si imunitati a votat marti in favoarea unui raport de adoptare a proiectului legislativ privind insolventa persoanelor fizice.
Lasa un raspuns