Angajaţii din România pot cere o zi liberă plătită de la angajatori pentru fiecare doză a vaccinului anti Covid, conform unei legi adoptate la sfârşitul lunii iulie.
Este vorba despre Legea nr. 221/2021 pentru modificarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi propune ca persoanele care se vaccinează să beneficieze de:
– câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat;
– câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor;
– câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi al soldaţilor şi gradaţilor profesionişti.
Conform legii beneficiază de ziua liberă şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi.
Ziua liberă se poate obţine în baza adeverinţei de vaccinare eliberate, potrivit psnews.ro.
Lasa un raspuns