„Avem niște vești bune pentru tineri. A fost adjudecată licitația pentru blocurile ANL, urmând ca în perioada ce vine să se dea acordurile de începere a lucrărilor. Este o veste bună pentru cei care așteaptă o locuință de la ANL, pentru că așa cum se știe, vrem să construim alte patru blocuri în zona Metro, acolo unde mai avem alte blocuri. Un lucru bun este faptul că utilitățile sunt aduse în zonă, iar efortul financiar al Primăriei va fi minim”, informează Ion Lungu.
Mai mult decât atât, pentru că solicitările tinerilor vin din toate părțile, Lungu a mai anunțat că deocamdată se lucrează la racordarea viitorului cartier Europa la utilitățile necesare, precum și la crearea străzilor și trotuarelor. Pentru că sunt foarte multe solicitări, totuși, Primăria Suceava caută variante alternative, pentru crearea unui nou cartier rezidențial pentru tinerii care se încadrează în prevederile legii 15. Aceasta oferă posibilitatea tinerilor să primească o suprafață de teren din partea administrației locale, pentru a-și construi o locuință.
„La fel de important este că analizăm posibilitatea de a ne extinde terenurile oferite tinerilor pentru construirea de case, după ce am avut mai multe discuții cu tinerii – mulți dintre ei au solicitat terenuri pentru legea 15. În zona Tătărași avem o licitație pregătită pentru SEAP pentru evaluare, pentru drumuri și parcări. Avem adusă apa și canalizarea chiar lângă cartierul Europa și până la sfârșitul anului, acest cartier va căpăta contur. Între timp, încercăm să identificăm o altă suprafață pentru că pe lista de rezervă mai avem încă vreo 300 de solicitări. Până în prezent am acordat 441 de parcele, 140 în cartierul Europa și 301 în zona Burdujeni și vreau să îi asigur pe tineri că deja să găsim o zonă nouă. Poate chiar de la Guvern, să încercăm să transferăm o zonă care să fie cât de cât compatibilă pentru un cartier pentru tineret, pentru a dezvolta încă un cartier pentru tinerii cu vârsta până la 35 de ani pentru că sunt foarte multe solicitări”, mai informează edilul.
Lasa un raspuns