Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, va studia posibilitatea de a se acţiona în baza articolului 404 din Codul penal privind transmiterea de date false în spaţiul public, susţinând că Guvernul face acest lucru de ceva timp.

„Domnul preşedinte al Camerei, Florin Iordache, să studieze împreună cu specialiştii din staff-ul tehnic acel articol (404 din Codul penal – n.r.) pentru că noi asistăm de ceva timp în spaţiul public la transmiterea de date false. Cu siguranţă cei care le transmit ştiu că datele sunt false şi mă refer aici şi la datele false şi minciunile promovate în legătură cu legea privind eliminarea celor 102 taxe parafiscale, precum şi la discuţiile pe marginea Ordonanţei 20. Vorbim de date false furnizate de Guvern, de Ministerul Muncii şi de Ministerul de Finanţe, cred că şi de premierul Cioloş. Am rugat să se studieze asta pentru că nu este admisibil ca Parlamentul României, singura instituţie legislativă din ţară, să fie minţită în mod deliberat de către Guvern şi cred că Parlamentul are posibilitatea să acţioneze conform acelui articol”, a afirmat Dragnea, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă se poate ajunge la plângeri penale în astfel de cazuri, Dragnea a spus: „Despre asta vorbim”.

Sursa: www.psnews.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.