Vineri, 6 Mai, a.c., în urma unor activități informativ – operative desfășurate de către polițiștii Postului de Poliție Frătăuții Noi, pe linia comiterii unor infracțiuni de furt de curent electric, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești cu sprijinul reprezentanților din cadrul DELGAZ GRID, au desfășurat o activitate de constatare, în zona cătunului de rromi Vuliva, ocazie cu care au fost identificate trei imobile racordate în mod ilegal la rețeaua de alimentare cu energie electrică, aparținând DELGAZ GRID. Aceste imobile nu dețineau contoare de măsurare a consumului de curent electric și nici nu aveau contract încheiat de furnizare/ distribuție a curentului electric.

În cauză, lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de ”furt de curent electric”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 228 alin. 1 și 3 din Codul Penal și 3 infracțiuni de ”executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”,, fapte prev. și ped. de art. 92 alin.2 din Legea 123/2012,  cauzele urmând a fi soluționate procedural, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.