Locuitorii din Valea Putnei, comuna Pojorîta, reprezentați de Aristide Maxim, au apelat la OLAF (Oficiul de Lupta Anti Frauda) – instituție EU, care investighează neregularitățile cu fonduri europene.

Aristide Maxim, reprezentantul cetățenilor din Valea Putnei, PojorîtaCererea noastră este în curs de procesare. Merită remarcat faptul că, CL Pojorîta continuă să susțină inițiativa CJ Suceava, în loc să susțină cauza sătenilor pe care îi reprezintă.Să nu-i uitam pentru asta”, a spus reprezentantul sătenilor.

De asemenea, problema gropii de gunoi de pe Mestecăniș a fost expusă la nivel național prin participarea la Gala Premiilor Participarii Publice, organizate de ce-re.ro și prezentate de Mircea Toma, președintele organizației ActiveWatch. Satenii din Valea Putnei și Mestecăniș, cei mai afectați de grozavie, au fost astfel remarcați și premiați pentru curajul de a-și sustine problema.

2056