Au început lucrările de reabilitare și modernizare a Muzeului de Istorie din Siret, acolo unde va fi amenajat și un Memorial al Holocaustului evreilor. Potrivit edilului Adrian Popoiu, proiectul este realizat de către Primăria Siret, lider de proiect, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava.
Adrian Popoiu a subliniat că finanțarea proiectului a fost obținută prin Programul Operațional Regional, axa strategică 13.1, iar valoarea investiției se ridică la aproximativ 1,6 milioane de euro.
Trebuie precizat că în momentul demarării lucrărilor, la Siret au fost prezenți și directorul ADR Nord-Est, Vasile Asandei, precum și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
„Aceasta este una dintre investițiile importante din orașul nostru. Ne bucurăm că lucrările au fost demarate și sperăm ca în termenul stabilit să fie finalizate pentru ca atât siretenii, cât și turiștii să se poată bucura de Muzeul din Siret”, a declarat primarul orașului Siret, Adrian Popoiu.
Acesta a explicat că proiectul presupune reabilitarea clădirii muzeului pe o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați, iar durata de realizare a lucrărilor este de 24 de luni. De asemenea, edilul de la Siret a precizat că muzeul are mai multe încăperi care prezintă orașul Siret și istoria minorităților, iar pe unul dintre ziduri vor fi montate plăcuțe cu peste 56.000 de nume ale cetățenilor evrei care au fost deportați din această zonă.
Lasa un raspuns