Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că la nivelul coaliției s-a decis crearea unei comisii care să ajute Ministerul Muncii în crearea legislației referitoare la eliminarea pensiilor speciale. Ludovic Orban a precizat că trebuie făcută o analiză amplă care să aibă în vedere deciziile CCR referitoare la Legea pensiilor pentru ca noile reglementări să fie în cadrul constituțional:
„Am luat o decizie la nivelul coaliției în sprijinul Ministerului Muncii care lucrează împreună cu alte ministere la îmbunătățirea legislației în domeniu să formăm o echipă de reprezentanți. Din partea noastră în echipa de lucru vor face parte domnul deputat Ioan Cupșa și doamna senator Iulia Scântei, pe partea juridică, iar pe partea de muncă și protecție socială, domnul deputat Dan Vîlceanu și doamna deputat Mara Calista. Trebuie făcută o analiză, trebuie urmărită toate hotărârile Curții Constituționale legate de legile adoptate de-a lungul timpului privitoare la pensii și trebuie să fim în cadrul constituțional stabilit prin Hotărârile CCR. Această comisie va decide dacă facem o lege pentru fiecare domeniu sau o lege pentru toate reglementările privitoare la legile speciale”, a declarat Ludovic Orban.
Lasa un raspuns