Tabără internațională de artă plastică „LUMINA NORDULUI” – ediția a X-a, va avea loc in perioada 06 – 11 iulie 2015.Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, prin Direcția Școala de Arte “Ion Irimescu” Suceava, organizează acest eveniment, la Mănăstirea Humorului – Tabăra internatională de artă plastică „LUMINA NORDULUI”- ediția a X-a.

„LUMINA NORDULUI”- este o tabără tematică (în acest an tema fiind „Popasuri bucovinene”), concepută ca o manifestare prin care tineri talentați, elevi ai Școlilor de Arte din țară și similare din strainătate, au posibilitatea să creeze într-un cadru organizat, sub îndrumarea unor artiști consacrați, constituindu-se într-o reuniune cultural-artistică a căror beneficiari direcți sunt.

Fiecare şcoală de arte va selecta şi desemna un participant (elev(ă) sau absolvent(ă)) cu vârsta peste 18 ani, a cărui fişă de participare va fi avizată de şcoala pe care o reprezintă.

Confirmarea participării, precum şi tehnica de lucru (ulei, acuarelă) va fi făcută până la data de 03 iulie 2015, în vederea achiziţionării materialelor necesare, care vor fi puse la dispoziţia participanţilor gratuit de către organizatori.

Lucrările realizate în tabără vor face obiectul unei expoziţii (11 iulie 2015), iar fiecare participant va dona 2 lucrări (indiferent de numărul de lucrări realizate), care vor fi evaluate de o comisie şi care vor intra în inventarul Şcolii de Arte „Ion Irimescu” Suceava.

Participanţii sunt aşteptaţi luni, 06 iulie 2015, ora 11.00 la sediul Şcolii de Arte „Ion Irimescu”, de unde se va pleca în locaţia stabilită pentru desfăşurarea taberei – la Pensiunea ”Floare de Colț” din localitatea Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava.

Plecarea din tabără se va face sâmbătă, 11 iulie 2015, după ora 12.00.

Participanţii vor beneficia de prezenţa în tabără a unor artişti de renume în arta plastică românească pentru îndrumare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.