Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, organizează și în acest an aducerea Luminii Sfinte pe Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava.

„Am avut o întâlnire cu IPS Pimen în care am discutat despre aducerea Luminii Sfinte la Suceava. Și în acest an Lumina Sfânta va fi adusă la Suceava, pe Aeroportul Ștefan cel Mare. Va fi o delegație de la Arhiepiscopie formată dintr-un preot și un mirean care va pleca cu un avion privat la București. De asemenea am discutat despre evenimentele din Duminica Paștelui, pe care în acest an Consiliul Județean Suceava le organizăm la Muzeul Satului Bucovinean începând cu ora 12. Aici vor fi cântece religioase, concurs de ciocnit ouă iar tocaşii Bucovinei vor fi parte a unui concert extraordinar susținut de Ovidiu Lipan Țăndărică, un concert de toacă și clopotele Bucovinei”, a transmis Gheorghe Flutur.

Președintele Consiliului Județean Suceava a precizat și că a transmis pensiunilor să includă în programul lor aceste evenimente, să organizeze participarea turiștilor. „Asteptăm turiștii și pe suceveni, Duminică în prima zi a Paștelui, la ora 12:00, la Muzeul Satului Bucovinean”, a mai transmis Gheorghe Flutur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.