Cosiliul Județean Suceava organizează cea de-a IV-a ediție a evenimentului LUNA DIASPOREI. Pe parcursul lunii vor fi organizate numeroase evenimente între care „Sărbătoarea Diasporei” la Cacica, sau „Sărbătoarea Muntelui” pe masivul Rarău. De asemenea, pe 22 iulie va fi inaugurat și Drumul Via Transilvanica.
„Evenimentul este adresat, atât sucevenilor care trăiesc în afara granițelor țării, cât și compartioților din comunitățile istorice românești, cu care județul Suceava colaborează în diferite proiecte”, a precizat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.
Potrivit președintelui Flutur, debutul evenimentului va avea loc pe 22 iulie, la Cetatea de Scaun a Sucevei, cu o întâlnire la care participă profesori români din Diaspora, beneficiari în cadrul proiectului „Diaspora – Educație și Formare. AmbasaDOR DE BUCOVINA”, inițiat și derulat de Universitatea „Ștefan cel Mare” și de Consiliul Județean Suceava, în calitate de partener.
Între evenimentele ce fac parte din proiectul LUNA DIASPOREI se numără și Târgul meșterilor populari, de la Muzeul Satului Bucovinean, Festivalul de artă medievală Ștefan cel Mare, de la Cetatea de Scaun a Sucevei, precum și Pelerin în Bucovina.
Puteți consulta mai jos programul integral:
Lasa un raspuns