Printr-un comunicat de presă, MAI anunţă că împreună cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Federaţia Română de Fotbal (FRF) a elaborate Ghidul pentru Campionatul European de Fotbal 2016, ce conţine reguli pentru suporterii români care vor merge la meciurile din Franţa.
Ghidul, ce poate fi consultat pe site-ul MAI, arată că suporterii care vor dori să intre pe stadioane trebuie să aibă obligatoriu la ei, printre altele, un document de identitate cu fotografie (paşaport, carte de identitate, permis de conducere).
Suporterii vor trece prin trei filtre succesive înainte de a intra în tribune. Potrivit ghidului, la primul se va verifica autenticitatea biletelor cu un marker chimic, pe cel de-al doilea se va realiza controlul corporal sumar şi la ultimul se va realiza accesul şi controlul biletelor prin turnichete. Accesul pe stadioane se va putea face cu trei ore înainte de începerea partidei, porţile urmând să fie închise la o oră şi jumătate după terminarea partidei.
Totodată, în ghid se subliniază că pe teritoriul Franţei este menţinută starea de urgenţă, după atacurile din noiembrie 2015, din Paris, fiind menţinute controalele la frontieră. În Franţa vor fi detaşaţi jandarmi şi poliţişti români pentru a oferi asistenţă suporterilor români. Aceştia vor fi prezenţi, în uniformă de serviciu sau însemne distinctive, în zonele publice şi în Funzone.
Euro 2016 va începe pe 10 iunie, meciul de deschidere fiind între reprezentativa României şi echipa naţională a Franţei.
Lasa un raspuns