Managerul Serviciului de Ambulanţă Maramureş, Ligia Micle, directorul economic şi alţi doi angajaţi au fost trimişi în judecată de DNA pentru infracţiuni precum uz de fals şi abuz în serviciu. Managerul instituţiei ar fi aprobat plata unei facturi emise de un hotel, deşi ştia că este falsificată, fiind vorba despre cazarea a doi funcţionari ai Ministerului Sănătăţii care participau la o conferinţă la Baia Mare. Totodată, Micle şi-ar fi angajat soţul în cadrul SAJ, cu contract cu timp parţial, ajutându-l astfel să obţină noi venituri salariale de aproape 85.000 de lei.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Ligia Sanda Marinela Micle, manager general al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Maramureş, pentru uz de fals, abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată, complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată, Simona Carmen Miclea, director economic al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Maramureş, pentru uz de fals şi abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, Nicoleta Bianca Ploscar, economist la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Maramureş, pentru uz de fals şi abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, Florin Mihai Dan, consilier juridic la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Maramureş, pentru folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată şi complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată.

DNA arată, într-un comunicat de presă transmis joi, că, în 4 februarie 2019, Ligia Sanda Marinela Micle, în calitatea menţionată, împreună cu inculpatele Simona-Carmen Miclea şi Nicoleta-Bianca Ploscar, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi aprobat plata unei facturi emisă de o unitate hotelieră despre care ar fi cunoscut faptul că este falsificată în modalitatea consemnării prestării unor servicii în favoarea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Maramureş care, în fapt, nu s-au realizat.

”Concret, în factura respectivă erau menţionate servicii «închiriere sală de conferinţe» deşi în realitate ar fi fost vorba de «servicii de cazare» de care ar fi beneficiat doi funcţionari din cadrul Ministerului Sănătăţii, în contextul organizării la Baia Mare a Conferinţei «Medicina de Urgenţă Azi», ediţia a IV-a. Precizăm că acea conferinţă s-a desfăşurat în sălile de şedinţă ale unei alte unităţi hoteliere, iar pentru utilizarea spaţiilor respective nu au fost efectuate plăţi, locaţia fiind pusă la dispoziţia organizatorilor în mod gratuit”, afirmă procurorii.

Totodată, ei susţin că, în perioada mai 2019 – august 2022, Ligia Micle, în aceeaşi calitate, beneficiind de sprijinul consilierului juridic al instituţiei, Florin-Mihai Dan, ar fi aprobat mai multe documente în baza cărora soţul său, inginer în cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Maramureş, ar fi fost angajat în cadrul aceleiaşi unităţi medicale, cu contract de muncă cu timp parţial de 4 ore/zi, pe o perioadă determinată, la compartimentele Transport şi Audit intern. Ca urmare a acestor demersuri, soţul inculpatei ar fi obţinut, în perioada iulie 2019 – octombrie 2022, doar de la aceste noi locuri de muncă, venituri salariale în valoare totală de 84.460 lei.

”În aceeaşi manieră ar fi procedat şi inculpatul Dan Florin-Mihai care, în perioada iunie 2019 – septembrie 2022, beneficiind de ajutorul managerului Micle Ligia-Sanda-Marinela, ar fi ocupat mai multe funcţii temporar vacante, cu timp parţial de 2 sau 4 ore/zi, după cum urmează: economist, inginer IA, auditor intern şi o funcţie în cadrul Serviciului mişcare şi exploatare auto. Pentru activitatea desfăşurată la aceste noi locuri de muncă, inculpatul Dan Florin-Mihai ar fi obţinut venituri salariale în valoare totală de 62.629 lei”, arată DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureş.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.