În timp ce o lume întreagă este în alertă din cauza pandemiei de coronavirus iar autoritățile fac apel la cetățeni să stea acasă și să evite deplasările inutile, la Rădăuți foarte mulți cetățeni ignoră total aceste măsuri.
Astfel, în ultimele zile, străzile din municipiu au fost pline cu oameni care se plimbau relaxați, bucurându-se de vremea frumoasă de afară.
Oamenii s-au îmbulzit însă și la Spitalul municipal „Sfinții doctori Cosma și Damian”, în doar două zile trecând prin corturile de triaj circa 500 de persoane.
„Doar luni și marți au fost 500 de persoane și fiecare a completat formularul, pe proprie răspundere, a primit mască, i-au fost spălate mâinile cu dezinfectant, a fost consultată cu termometrul. Luni dimineața, am cerut și sprijinul Jandarmeriei și al Poliției Municipiului Rădăuți. Le recomand oamenilor să respecte măsurile care sunt impuse. Din păcate, în România, nu prea se respectă aceste lucruri. Lumea se îmbulzește la cozi. Lumea circulă în continuare pe străzi, cel puțin la Rădăuți, ca și cum am fi în sezon estival. Ieri, când am vrut să plec de la Spitalul Nou la Spitalul Vechi, am stat aproximativ 5 minute ca să pot ieși din curtea spitalului”, a transmis Traian Andronachi, managerul spitalului din Rădăuți.
Acesta a precizat că lumea trebuie să respecte indicațiile autorităților, pentru că nu este de glumit cu așa ceva.
„Populația este cea care trebuie să înțeleagă că trebuie să stea acasă. Nu este o măsură care să genereze panică, însă este ceva care trebuie să conștientizăm cu toții. Nu este o glumă. Ceea ce solicită autoritățile trebuie să se respecte, iar la spital lumea trebuie să înțeleagă că spitalul nu are o cuvă pe unde vine persoana interesată, se alimentează din acea cuvă și pleacă sănătoasă”, a mai transmis Traian Andronachi.
Trebuie precizat că la ambele locații ale spitalului municipal din Rădăuți au fost montate corturi pentru triajul pacienților, cei care vin la unitatea medicală fiind rugați să respecte indicațiile și sa răspundă corect la întrebările care li se adresează, să respecte regulile de prevenție și igiena personala, distanța fața de alte persoane, respectiv spălatul mâinilor, purtatul măștii și prezentarea la spital doar în cazul unei urgențe reale.
Sunt de aceeasi parere cu dumneavoastră. Am fost si eu marti dupa o reteta de insulina..am fost informati ca trebuie ca completam anexa si sa ne asezam la un rand (de câțiva m)pentru a merge sa ne i se i.a temperatura..Dupa 1h jumatate de stat la rand sa astept sa ni se i.a temperatura am fost informata ca cei care stam pentru reteta la diabet trebuie sa formam un alt rand ca va veni asistentul sa ne ia cardurile sa ne elibereze rețeta..Sincer mi se pare ca e lipsa de organizație..iar referitor la”purtat măști „sa stiti ca si la noi in farmacie sunt lipsa.O zi bună!