Primăria Municipiului Vatra Dornei, prin Casa de Cultură „Platon Pardău”, invită dornenii la Proiecţia de Gală a Filmului „OCTAV”!
Evenimnetul va avea loc joi, 16 noiembrie 2017, de la ora 18.00, la Casa de Cultură, la final, publicul fiind invitat să participe la o frumoasă întâlnire cu marele actor MARCEL IUREŞ şi regizorul SERGE IOAN CELEBIDACHI.
„Filmul „OCTAV” este o producție inedită în peisajul cinematografic românesc prin îmbinarea dintre emoție și nostalgie. Distribuția este una de excepție: Marcel Iureș în rol principal, acompaniat de actori precum Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar și mulți alții.
Filmul „Octav” reprezintă, în esență, o declarație de celebrare a vieții și oferă o serie de imagini calde și poetice despre România.
Nostalgia personajului principal este construită din perspectiva onestei căutari de sine, care oferă cheia deslușirii unor sensuri profunde ale existenței.
„Ne poate ajuta să ne reamintim cine suntem cu adevărat și să ne facem curaj să ne explorăm trecutul, iar pentru cei mai norocoși dintre noi este o reafirmare a generozității infinite a vieții”, declară regizorul Serge Ioan Celebidachi.
Biletele s-au pus în vânzare la Casa de Cultură „Platon Pardău” şi pot fi achiziţionate de luni până vineri, între orele 08.00-16.00.
Preţ bilet 10 lei.
Lasa un raspuns