În contextul actual al pandemiei declanșate de noul coronavirus 2019-nCoV, virus care provoacă infecția numită COVID-19, Maspex Romania consideră că responsabilitatea socială trebuie reflectată în solidaritatea cu lupta pentru combaterea epidemiei. Astfel, compania Maspex Romania, producător al brandului de apă minerală naturală Bucovina, a făcut o donație constând în echipamente de protecție pentru personalul medical din spitalul municipal Vatra Dornei.

Totodată, compania s-a alăturat acțiunii umanitare organizate de Crucea Roșie Vatra Dornei – Te ajutăm din Vatra Dornei, donând apă minerală naturală îmbuteliată.

Maspex Romania are pregătite și alte acțiuni de acest gen care să vină în sprijinul comunităților. Întreaga omenire trăiește acum momente dificile. Trebuie să fim solidari pentru a depăși această perioadă cu totul nouă pentru noi toți.

În prezent, toate fabricile Maspex Romania funcționează continuu și furnizează în mod constant produse alimentare magazinelor. Totodată, compania a implementat proceduri stricte pentru siguranța angajaților și a întregului proces de producție.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.