În perioada premergătoare Sărbătorii Învierii Domnului, cadrele de specialitate ale Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava au efectuat activităţi de instruire şi informare preventivă la lăcaşurile de cult din judeţ.

Pompierii militari au prezentat personalului obiectivelor vizate măsurile de prevenire a incendiilor, ce trebuie respectate pe timpul manifestărilor religioase la care asistă public numeros.

Inspectorii de prevenire au recomandat personalului clerical, ca premergător activităţilor religioase din noaptea de Înviere, să transmită enoriaşilor măsurile minimale care trebuie respectate, pentru un climat de siguranţă pe timpul desfăşurării acestor evenimente.

Nu în ultimul rând, pompierii au acordat asistenţă tehnică de specialitate, acolo unde a fost cazul, în vederea efectuării demersurilor intrării lăcaşurilor de cult în legalitate din punct de vedere al avizării/autorizării privind securitatea la incendiu.

De asemenea, personalul operativ din subunităţile de intervenţie din judeţ a efectuat, la rândul lui, activităţi de recunoaştere la lăcaşurile de cult, în vederea verificării măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi starea de funcţionare a mijloacelor de primă intervenţie existente la aceste obiective.

MĂSURI DE PRECAUȚIE

În perioada Sărbătorilor Pascale, când bisericile sunt frecventate de un număr sporit de credincioşi, pentru evitarea incendiilor, pompierii militari recomandă:

– aducerea la cunoştinţa credincioşilor, de către slujitorii bisericii, a regulilor ce trebuie respectate în biserică, în vederea prevenirii incendiilor (în special privind utilizarea lumânărilor la slujbe) şi privind modul de comportare în cazul izbucnirii unui incendiu în biserică, în scopul păstrării calmului;

– limitarea accesului credincioşilor în biserici peste capacitatea acestora, în scopul evitării producerii unor accidente;

– amenajarea unor locuri pentru arderea lumânărilor, amplasarea acestora la distanţă de siguranţă faţă de materialele combustibile, de preferinţă în tăvi metalice umplute cu apă sau nisip şi supravegherea acestora în permanenţă;

– interzicerea exploatării instalaţiilor şi aparatelor electrice (de încălzire, ventilare etc.) cu defecţiuni sau improvizaţii;

– evacuarea din interiorul lăcaşurilor de cult, înainte de începerea slujbelor religioase cu public numeros, a covoarelor, mochetelor, scaunelor şi băncilor nefixate de pardoseală şi menţinerea, în permanenţă în stare liberă a căilor de evacuare.

– dotarea corespunzătoare cu mijloace de primă intervenţie în caz de incendiu şi verificarea la termene a celor existente;

– păstrarea unei distanţe de siguranţă între lumânările aprinse ţinute în mână şi persoanele din apropiere, pentru a nu incendia din neatenţie hainele sau părul acestora;

– depunerea lumânărilor aprinse să se realizeze numai în locurile special amenajate, în afara lăcaşurilor de cult;

– evitarea blocării căilor de acces rutier către lăcaşul de cult prin parcarea autoturismelor personale în curtea interioară sau străzile adiacente.