Medicul Laura Zarafin, medic specialist ATI la Spitalul Colentina, afirmă într-o postare pe Facebook că nu există tratament miraculos pentru COVID-19, că sunt la terapie intensivă pacienţi trataţi acasă cu diverse medicamente vehiculate în spaţiul public şi cu afectări pulmonare între 70 si 95%.
Ea se adresează protestatarilor, spunându-le că sunt liberi să strige orice şi să facă orice cu viaţa lor, ”Dar nu aveţi liberatea de a ne încălca drepturile noastre”, afirmă medicul.
”De această dată vă spun categoric, puteţi să injuraţi şi să mă ameninţaţi cât doriţi – NU EXISTĂ TRATAMENT „MIRACULOS „. Avem în ATI pacienţi trataţi acasă cu claritomicină sau doxiclină sau azitromicină, aspenter si vitamine, cu afectări pulmonare între 70 si 95% NU SUNTEM CRIMINALI”, scrie medicul pe Facebook.
Ea precizează că nedicii nu ştiu de ce 95% dintre cei infectaţi supravieţuiesc, iar 3-5% ajung în ATI.
”În rest, sunteţi liberi să strigaţi orice şi să faceţi orice cu viaţa dumneavoastră. Dar nu aveţi liberatea de a ne încălca drepturile noastre”, conchide medicul, referinuse la protestele faţă de restricţiile destinate combaterii pandemiei de COVID-19.
Lasa un raspuns