Cristina Hrustovici, medic primar în chirurgie pediatrică la Spitalul Județean Suceava, transmite un mesaj dur autorităților din România, pe care le acuză că au relaxat restricțiile impuse prin ordonanțele militare, în plină pandemie de coronavirus, la presiune politică.
„Acum o săptămână, de Paștele catolic, s-a putut.
În Grecia se poate.
În închisorile comuniste,unde zăcea elita unei țări,în lagăre de muncă,s-a putut.
Acum,într-un oraș aflat în carantină (din care,totuși,culegătorii de sparanghel pot pleca organizat la Cluj), cu un spital asediat de bolnavi, pe care o mână de oameni (restul fiind infectați,din motive pe care nu le mai discutăm acum) se chinuie,până la limita epuizării să-l facă cât de cât funcțional, de aproape o lună de zile, ne-am hotărât brusc că putem, în diverse forme bizare, să participăm la Slujba de Înviere.
Nu cred că este vorba decât de calcul politic aici. Suntem foarte fermi când este vorba să carantinăm medici,dar cedăm în fața insistențelor BOR (…)”, a scris Cristina Hrustovici, pe Facebook.
Medicul avertizează că, cel mai probabil, efectele acestui acord încheiat de MAI cu prelații din BOR se vor resimți începând de săptămâna viitoare, când cazurile de COVID 19 se vor înmulți și, implicit, numărul morților va crește.
„Săptămâna viitoare, când va avea loc o explozie a cazurilor de îmbolnăvire și, inevitabil, a deceselor, și bolnavii nu vor avea unde să stea și nici cine să-i îngrijească nu va mai avea, să nu plângeți și să nu vă plângeți.
Vă spune asta un om care, în noaptea de Înviere va fi în spital, cu o candelă aprinsă și, dacă pacienții mi-o vor permite, cu o carte de rugăciuni în mână. Și îmbrăcată ca-n poze. Și sunt o favorizată a sorții, asistentele, infirmierele, colegii mei din ATI și UPU nu vor avea șansa asta. Dacă aș fi fost acasă,aș fi ieșit la geam cu o lumânare și aș fi cântat HRISTOSA ÎNVIAT de la fereastră. La spital nu pot, fereastra camerei de gardă dă spre morgă.
Și da, sunt un om care merge de ani de zile în Vinerea Mare la Prohod, și care, când munca i-a permis-o, a fost la Înviere la biserică, și chiar și la Sfânta Liturghie de după, până dimineața. Și, atunci când pot, particip și la Sfânta Liturghie de duminică.
Dar acum sunt vremuri excepționale și trebuiesc luate măsuri excepționale.
Dacă nu, vă rog frumos să nu vă plângeți. Nu aveți nicio scuză”, a mai scris medicul pe Facebook.
Reamintim că între MAI și Patriarhia Română a fost semnat un acord prin care credincioșii se puteau duce să ia paștile de la biserică, vineri și sâmbătă, iar voluntarii să aducă lumina Învierii la casele oamenilor, ajutați de cadrele MAI.
Miercuri seara, ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, modificarea acordului dintre MAI şi BOR, astfel încât să se respecte distanţarea socială şi ordonanţele militare. Astfel, slujbele de Înviere vor avea loc fără credincioşi, iar Sfintele Paşti şi Lumina sfântă se împart la domiciliile credincioşilor, la solicitarea acestora. Oamenii nu vor mai avea voie, astfel, să iasă din case cu justificarea că merg la biserică. De asemenea, polițiștii nu vor mai împărți lumina sfântă, așa cum era prevăzut în varianta inițială a protocolului.
Lasa un raspuns