Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, a subliniat că omenirea este dependentă de oxigen, fără de care nu poate trăi, și a explicat că lipsa de oxigen „trebuie corectată”. Creierul nu poate trăi fără el decât 3-5 minute, iar inima are nevoie de o cantitate mare pentru a asigura pomparea sângelui în organism, a precizat doctorul, miercuri dimineață, pe B1 TV.

Întrebat în ce măsură e adevărată teoria vehiculată în ultima vreme, conform căreia oxigeno-terapia ar duce la edeme cerebrale care ar putea provoca moartea, Radu Țincu a explicat: „E cât se poate de fals. Din păcate, este exact invers. Lipsa oxigenului la nivel cerebral determină vaso-dilatația vaselor de sânge, deci lărgirea vaselor de sânge cerebrale, ceea ce duce la edem cerebral. Exact este invers decât doamna doctor Groșan a susținut. Lipsa de oxigen este cea care crește edemul cerebral și, de aceea, această lipsă de oxigen trebuie corectată”.

Pe de altă parte, suntem cu toții surprinși de această idee a faptului că oxigenul face rău, atât timp cât omenirea, oamenii, specia umană, este dependentă de oxigen. Nu putem trăi fără oxigen. Creierul moare în câteva minute dacă oprim alimentarea cu oxigen. De aceea, acest fenomen care a luat amploare și, din păcate, este reproductibil în mai multe spitale, pacienți care refuză internarea, pacienți care se prezintă la spital sunt evaluați, au afectare pulmonară severă și, cu toate acestea, semnează externarea la cerere, ulterior revenind, peste 2-3 zile, într-o stare foarte gravă, mulți dintre ei nemaiputând fi salvați”, a mai spus medicul.

Întrebat ce riscă un bolnav care refuză masca de oxigen atunci când medicul consideră că ea se impune, Radu Țincu a declarat: „În momentul în care tot organismul nu are suficient oxigen, apar o serie de modificări, apare un metabolism anaerob, adică un metabolism în absența oxigenului. Acesta duce la cumularea unor compuși toxici, determină apariția unei acidoze metabolice, adică acumulare de acizi la nivelul organismului. De asemenea, afectează acele organe care au nevoie de o cantitate mare de oxigen. Pe primul loc este creierul, care, cum vă spuneam, nu poate trăi fără oxigen decât 3-5 minute. Ulterior este activitatea inimii, inima are nevoie de o cantitate mare de oxigen pentru a asigura pomparea sângelui în organism, ulterior rinichii. Cu cât această perioadă de timp se extinde, cu atât aceste organe vor fi afectate”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.