Începând de sâmbătă, 6 aprilie, toate echipele de fotbal juniori din municipiul Suceava își pot disputa meciurile pe stadionul Areni, aceștia având la dispoziție toate facilitățile, fără a se percepe vreo taxă, a anunțat viceprimarul Lucian Harșovschi, candidatul PNL pentru funcția de primar la alegerile din 9 iunie.

„Sâmbătă, stadionul Areni din Suceava a fost gazdă pentru peste 150 de mici fotbaliști  talentați, care au savurat fiecare clipă petrecută pe gazon cu scopul de a-și face mândri părinții, pe cei apropiați, pe toți cei care i-au susținut necondiționat din tribune și, totodată, pe antrenorii care i-au ghidat și încurajat din primul până în ultimul minut de joc. Acesta este doar începutul”, a declarat Harșovschi.

Alături de Harșovschi, pe stadion a fost și directorul LPS Suceava, Ciprian Anton. Viceprimarul a subliniat că intenția sa este aceea de a construi o echipă de fotbal performantă care să activeze într-o ligă superioară.

„Construim de jos, punem astăzi bazele campionilor de mâine.Întâlnirea cu reprezentanții mai multor cluburi de fotbal pentru copii, pentru a vedea de ce au nevoie, cum putem ajuta, dar și cum putem colabora pentru ca cei mici să practice sportul pe care și-l doresc începe să aibă rezultate. Pentru început, Primăria le-a pus la dispoziție stadionul pentru competiții sau alte evenimente la care vor lua parte.

Bucuria și plăcerea copiilor de a face sport este o motivație în plus pentru a implementa noi proiecte. Ne dorim o echipă de fotbal care să facă performanță și o vom avea, pentru că Suceava are unii dintre cei mai talentați copii la fotbal”, a spus Lucian Harșovschi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.