Azi, 3 decembrie, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, județul Suceava, s-a declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

„Astfel, în jurul orei 04.20, colegii noștri au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea în trafic, pentru control, pe raza localității Vicovu de Sus a unui microbuz marca Volkswagen Transporter, înmatriculat în Germania”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisarul șef Ilie Poroch.

La observarea echipajului Poliției de Frontieră, șoferul a accelerat autovehiculul, fapt pentru care s-a pornit în urmărirea acestuia, însă după un timp acesta a abandonat mijlocul de transport, reușind să fugă printre casele din apropiere.

Imediat s-au luat măsuri specifice de monitorizare a zonei în vederea reținerii conducătorului auto, iar în autoturismul abandonat au putut fi observate mai multe colete cu țigări, învelite în folie de culoare neagră.

Autovehiculul încărcat cu țigări a fost transportat la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 31.050 pachete cu țigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană, în valoare  de 362.700 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar microbuzul folosit la activitatea infracţională în valoare de 17.150 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză,  se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.