Direcția de Sănătate Publică Suceava i-a testat pe medicii de la Spitalul Județean pentru COVID-19. Personalul medical de la spitalul din Suceava a primit noi instrucțiuni din partea echipei care conduce acum unitatea. În primul rând, militarii încearcă să impună circuite epidemiologice, pentru a limita riscul de contaminare. Secretarul de stat Ionel Oprea a declarat că s-a lovit de refuzul unor medici de a purta echipament și, la fel de grav, că unele cadre pur și simplu nu înțeleg cu ce se confruntă.
„Nu înțeleg niște precepte epidemiologice clare, îmi pare rău pentru dânșii. Au fost niște răsfățați. Așa se întâmplă în spitalele noastre când echipa managerială este nemedicală și îi lasă pe medici în lumea lor, administrația se ocupă de obiectivele lor”, a transmis generalul Oprea.
Până acum cadrele medicale se plângeau de teroarea fostului manager Rîmbu, însă se pare că adevărul lor nu coincide cu adevărul cadrelor militare care aleg să spună lucrurilor pe nume.
Adevarat …dar încă sunt multe …foarte multe de făcut…de pus la punct in acest Spital…din pacate ….Dar sper ca ve-ti reuși să rezolvați situatia actuala pt binele pacienților