Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat că a finalizat planul de acțiune privind managementul unui flux masiv de refugiați pe teritoriul României pentru eventualitatea în care Federația Rusă va invada în Ucraina, un scenariu cu „peste 51% șanse” să se întâmple, în opinia oficialului.
„Vreau să îi asigur pe toți românii că granițele noastre sunt sigure, că beneficiem de acest statut de țară membră NATO cu toate garanțiile de securitate și că un eventual conflict în Ucraina categoric ne va afecta”, a atras atenția șeful MAI, duminică, pe B1 TV, la „Selectiv” cu Dan Bucura.
Lucian Bode, pe B1 TV: „Vă spun clar că suntem capabili să asigurăm securitatea frontierelor”
„Aceste fluxuri de migranți vor trebui să fie gestionate în locuri bine definite, să știm exact pentru câți ne putem pregăti. Spre exemplu, știm că Polonia se pregătește pentru a prelua un milion de migranți. Este România pregătită să preia sute de mii de refugiați într-un aflux necontrolat? Chiar astăzi după-amiază am terminat planul de acțiune privind managementul unui flux masiv de refugiați pe teritoriul României. Am luat în lucru mai multe ipoteze. Am analizat în etape cum intervenim, în primul rând, în județele din nord, respectiv din est, Maramureș, Suceava, Botoșani, Iași, Tulcea. Suntem în acest moment în analiză să vedem câte tabere pentru refugiați putem să montăm într-un timp relativ scurt, vorbesc de ore, maxim 10, 12, 24 de ore. Analizăm toate capacitățile de cazare existente pe județele de graniță, dar în același timp discutăm în etapa a doua de județele din vecinătatea județelor de graniță și în etapa a treia de toată țara”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.
Oficialul român a declarat că, având în vedere solicitările lui Vladimir Putin, îi este foarte dificil să creadă că liderul rus se va opri.
Eu îmi doresc ca acest conflict să nu izbucnească, și să învingă rațiunea și dialogul, dar văzând solicitările lui Putin, astăzi, când vorbim, este foarte, foarte dificil să cred că se va opri. Știți cum se spune în dramaturgie, dacă în actul I apare o pușcă, până la final cu pușca respectivă se va trage. Nu aș vrea să se tragă. În schimb, vreau să îi asigur pe toți românii că granițele noastre sunt sigure, că beneficiem de acest statut de țară membră NATO cu toate garanțiile de securitate și că un eventual conflict în Ucraina categoric ne va afecta pentru că, economic vorbind, să ne uităm doar la două paliere – energie, și așa suntem într-o criză energetică la nivel european, și sancțiunile despre care vorbesc Aliații, despre care vorbește Comisia, vor fi dintre cele mai dure. Aceste sancțiuni vor afecta indirect și economia României, iar în planul umanitar un aflux necontrolat de migranți cu siguranță va pune la încercare reziliența sistemului nostru de protecție civilă, relatează b1tv.ro.
Lasa un raspuns