Ministrul Culturii, suceveanul Bogdan Gheorghiu, a informat că memorandumul privind lucrările de consolidare, restaurare și modernizare a Conacului Vârnav Liteanu, investiție în valoare de 5 milioane de euro, a fost aprobat de guvernul liberal.
„Donația acestui conac a fost ținută la sertar de către PSD, timp de ani buni. În calitate de ministru al Culturii am acceptat donația cu sarcini a imobilului înscris în Lista Monumentelor Istorice a județului Suceava, cu denumirea Casa Vârnav Liteanu.Aceasta va deveni un centru de pregătire pentru restauratori, coordonat de Institutul Național al Patrimoniului, cu scopul de a contribui la dezvoltarea și consolidarea meseriilor implicate în protejarea patrimoniului arhitectural, dar și la specializarea profesioniștilor din muzee și instituții de cercetare”, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Lasa un raspuns