Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, miercuri, că se intenţionează deschiderea de centre de testare în întreaga ţară, pe modelul celor din Capitală, mai ales pentru zilele de week-end în care medicii de familie nu lucrează. În ceea ce priveşte evaluarea persoanelor pozitive, Rafila anunţă că 174 de centre de evaluare, din cele 220 din întreaga ţară, sunt funcţionale.
”Sunt 3.800 de medici de familie care au intrat în acest sistem de testare. Aţi remarcat şi creşterea numărului de teste, ieri a fost prima zi când ei au început să testeze, din cauza asta a crescut şi numărul de teste la peste 100.000. Pe de altă parte, ne-am confruntat în weekend cu problema testării pentru că medicii de familie în acest weekend nu au lucrat şi am căutat soluţii la nivelul municipiului Bucureşti prin deschiderea a 28 de centre care să testeze alături de staţia de ambulanţă Bucureşti-Ilfov pacienţii simptomatici, pe baza unei programări”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Alexandru RAfila.
Ministrul a precizat că se intenţionează extinderea acestui sistem în întreaga ţară.
”Ne propunem ca această procedură să o extindem în această săptămână la nivelul întregii ţări”, a mai afirmat Rafila.
Ministrul a precizat, în ceea ce priveşte evaluarea pacienţilor confirmaţi, că sunt funcţionale 174 de centre de evaluare în întreaga ţară.
”Am distribuit în toate aceste centre medicaţia antivirală, mă refer la Favipiravir, asta avem în momentul de faţă. Am deschis calea prescrierii ambulatorii de Favipiravir şi achiziţionarea din farmacii, dar e mai important să administrezi acest medicament la persoane care au fost anterior evaluate”, a mai declarat ministrul.
”Încurajă, lumea să meargă, doar pacienţii pozitivi (…) dacă au o simptomatologie sau boli cronice care ar putea să le afecteze starea generală. Altfel, pentru persoanele tinere, cu o simptomatologie minimală, prezenţa la medicul de familie este suficientă, importantă este monitorizarea”, a adăugat ministrul, potrivit psnews.ro.
Lasa un raspuns