Elisabeta Lipă, ministrul Tineretului și Sportului, a felicitat, într-o postare pe pagina sa de socializare, delegația României care a participat la Campionatele mondiale de gimnastică aerobică de la Incheon (Coreea de Sud).

„Vești excelente de la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică, desfășurate la Incheon (Coreea de Sud). Oana Constantin a cucerit medalia de aur în proba individuală, iar delegația României s-a clasat pe locul trei în
clasamentul general, cu trei medalii, câte una din fiecare culoare. Felicitări tuturor sportivilor, felicitări antrenoarei Maria Fumea”, a scris Elisabeta Lipă.

Delegația României a încheiat competiția supremă a acestei discipline pe locul 3 pe națiuni, cu o medalie de aur, cucerită de constănțeanca Oana Corina Constantinuna de argint, în proba pe echipe, și una de bronz, la grup.

Sportivii români prezenți la Incheon au ocupat locul 4 în finala la trio (Lucian Săvulescu, Lavinia Panaete, Dacian Barna), locul 5 la dance aerobic (Anca Surdu, Mădălina Cioveie, Andreea Bogati, Alexandra Oprea, Andreea Darie, Laura Cristache, Denisa Ganea, Bianca Becze), precum și, duminică, locul 6 la perechi (Lavinia Panaete, Dacian Barna).

Pe primul loc s-a situat China, cu 6 medalii (2 de aur, 3 de argint și 1 de bronz), urmată de țara gazdă, Coreea de Sud 3 (2-0-1).

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.