Un minor de 16 ani din orașul Vicovu de Sus a provocat un accident luni seară, după ce a condus un moped și s-a izbit de un autoturism.

Mai exact, în jurul orei 21:10, acesta a condus un moped neînmatriculat, fără a deţine permis de conducere, pe strada Ştefan cel Mare, pe raza oraşului Vicovu de Sus, pe direcţia Putna – Vicovu de Jos, când a intrat în coliziune cu un autoturism înmatriculat în Regatul Unit, ce era oprit pe partea carosabilă, cu intenţia de a vira dreapta la intersecţia cu strada Sfântul Andrei și la volanul căruia se afla un tânăr de 21 de ani, din oraşul Vicovu de Sus.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, fiind transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde i-a fost recoltată o probă biologică de sânge.
Întrucât a rezultat rănirea minorului de 16 ani, acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, fiind transferat imediat la Spitalul Judeţean Suceava, unde a fost diagnosticată cu „TCC prin accident rutier, contuzie toracică, contuzie membre inferioare”.
Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate două monstre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

 

 

sursa foto: Andrei Bahnean- Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.