Medicul ortoped Mircea Macovei se întoarce de joi, 23 aprilie, pe funcția de director medical al Spitalului Județean Suceava.
După o perioadă destul de lungă în care Macovei s-a aflat internat la spitalul sucevean, iar mai apoi în concediu medical, este din nou apt de muncă.
Potrivit surselor din spital, medicul ortoped nu a avut o formă deloc ușoară de coronavirus, dar a reușit să o depășească cu bine.
Ionel Oprea, generalul chirurg numit secretar de stat în Ministerul Sănătății și trimis la Suceava pentru a gestiona situația spitalului a declarat că Mircea Macovei s-a aflat doar în imposibilitatea de a veni la serviciu.
„Am purtat discuții cu domnul doctor Macovei. L-am întrebat în ce dispoziție se află, dacă se întoarce sau nu, pentru că noi avem niște militari care suplinesc anumite funcții. Dacă cei care au fost bolnavi se întorc la muncă, medicii noștri se întorc înapoi de unde au venit. Joi, 23 aprilie, se va întoarce domnul Mircea Macovei pe funcția de director medical, însă persoana care i-a ținut locul va mai rămâne o săptămână pentru a-l informa cu privire la deciziile și lucrurile care s-au schimbat cât el a lipsit. Domnul Macovei poate demonstra că acuzele ce i s-au adus au fost reale, la fel cum poate demonstra loialitatea față de echipă și instituție”, a declarat pentru SuceavaLive, Ionel Oprea.
Generalul Oprea a mai spus că în această perioadă el trebuie să pregătească și un manager pentru că, imediat ce focarul de la Suceava se va stinge, militarii vor pleca. De asemenea, este posibil ca el să fie repartizat și în alt județ pentru a coordona situația cum a făcut-o și la Suceava.
Mai aruncă o găleată de covid proaspăt peste subalterni, să-i călească?