„Eu am depus o cerere la partid și un CV din care să rezulte că îndeplinesc condițiile impuse de către conducerea partidului. Știu că deputatul Ioan Stan este la București, iar acolo va fi ultimul cuvânt”, a declarat Mirela Adomnicăi.
Fostul deputat a spus că în perioada în care a fost parlamentar, 2004-2008, a fost impresionată de ceea ce presupune activitatea de deputat, mai ales în comisia juridică din care a făcut parte. „De atunci și până acum am activat în domeniul prioritar al Ministerului Muncii. Am fost director coordonator la Casa de Pensii, și ceva mai mult, din 2013 până în prezent la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă. Chiar îmi doresc să fac parte din comisia de muncă de la Camera Deputaților pentru că am realizat că multe modificări legislative fără implicație bugetară ar rezolva multe probleme din sistem”, a mai declarat Mirela Adomnicăi.
Lasa un raspuns