În ultimele două weekenduri, 29-30 aprilie şi 6-7 mai echipa de Mountain Bike ACS Vee Tire Team Suceava a participat cu succes la primele etape de Cupă Naţională de Cross County Olimpic şi Cross County Maraton desfășurate la Cluj Napoca, respectiv Avrig, se arată într-un comunicat al Asociației.

Proiectul Cupa Naţională a României de Mountain Bike pentru disciplinele de Cross Country Olimpic (XCO) şi Cross Country Maraton (XCM) este în acest an la prima ediţie care se organizează sub egida Federaţiei Române de Ciclism , iar Vee Tire Team a reuşit să pună umărul la naşterea acestui proiect.

Echipa formată din cicliști suceveni a avut de înfruntat în primul concurs de la Cluj-Napoca, un traseu de XCO dificil de 4,48 km şi cu o diferenţa pozitivă de nivel de 139 metri ce avea de lungul lui, urcări grele, coborâri abrupte, rădăcini, zonă special amenajată cu bolovani (row garden), rampe de sărituri (drop) şi numeroase contrapante.

Componenţii lotului Vee Tire Team au reușit să se claseze foarte bine ţinând cont de concurenţa şi valoarea cicliştilor aliniaţi la start.

De notat este rezultatul obţinut de Andrei Ciprian Calancea care a urcat pe prima treaptă a podiumului la categoria Amatori. Pe lângă acesta a fost obținut locul 4 la categoria Amatori Fete pentru Liliana Mariana Nițu şi locul 4 pentru  Şerban Teodor Mariciuc la categoria Cadeţi.

În prima etapă a Cupei Naţionale de XCM desfăşurată în data de 7 mai la Avrig, în mărginimea Sibiului, traseul propus a fost unul extrem de dificil cu o lungime de peste 80 km cu o diferenţa pozitivă de nivel de peste 2.000 de metri.

În această competiţie, la fel ca la XCO,  Andrei Ciprian Calancea care a obţinut locul 2 la categoria Amatori,  la o diferenţa foarte mică, 13 secunde, în urmă câştigătorului.

La acest concurs au reuşit să se facă remarcați şi mezinii echipei: Mihai Anton la categoria Elite U23, Vlad Valntin Pîndea la Juniori, Călin Oprea şi Şerban Teodor Mariciuc la categoria Cadeţi.

„Ne bucură faptul că toţi sportivii clubului au reuşit să termine cursa fără accidentări sau alte probleme tehnice majore.Următoarele competiţii la care componenţii ACS Vee Tire Team vor lua parte sunt la Maratonul Vinului în data de 13 Mai la Urlaţi – Prahova şi Prima Evadare în data de 21 Mai la Bucureşti în zona pădurii Băneasa”, arată ACS Vee Tire Team într-un comunicat.