Mulţi baroni PSD au probleme. Fie sunt urmăriţi penal, arestaţi sau condamnaţi, fie procurorii au percheziţionat instituţiile pe care le conduc şi îi suspectează de încălcarea legii, potrivit presei naţionale. Este vorba despre şefii de consilii judeţene din Prahova (Mircea Cozma este vizat în două dosare, cel mai nou fiind cel al cumnatului lui Victor Ponta), Constanţa (ambii lideri locali – Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu – sunt cercetaţi de procurori în mai multe dosare), Argeş (Florin Tecău este vizat de DNA, pe lângă scandalul sexual în care a fost implicat), Dolj (Ion Prioteasa, acuzat de DNA de nereguli cu bani europeni), Brăila (Gheorghe Bunea Stancu şi-a pierdut mandatul şi a fost condamnat la închisoare în Dosarul Mită la PSD), Suceava (Cătălin Nechifor este vizat de DNA într-un dosar de fraudă cu fonduri europene),Bacău (Viorel Hrebenciuc şi Dragoş Benea), Ialomiţa (Silvian Ciupercă, arestat preventiv în februarie 2015), Mehedinţi (Adrian Duicu este trimis în judecată de DNA şi a pierdut un proces cu ANI), Olt (Paul Stănescu este şi el vizat de DNA), Buzău (Cristian Bâgiu a fost prin în flagrant în timp ce lua mită), Timiş (Titu Bojin este cercetat de DNA pentru trafic de influenţă), Sibiu (Ioan Cîndrea este condamnat la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese) şi Dâmboviţa (Adrian Ţuţuianu este cercetat de DNA pentru trafic de influenţă)
MULŢI BARONI PSD, VIZAŢI DE DNA
Direcţia Naţională Anticorupţie a stârnit valuri uriaşe în rândul baronilor PSD. Mai bine de jumătate dintre preşedinţii de consilii judeţene ai PSD au şanse mici să fie realeşi şi au pierdut controlul organizaţiilor (sau sunt pe care să-l piardă, în baza noii strategii interne din PSD) în urma anchetelor care-i vizează.
Lasa un raspuns