După multe încercări și negocieri, se pare că licitațiile încep să se organizeze, să se achiziționeze autovehicule electrice și, încet-încet, Suceava să intre în rândul orașelor europene.
Primarul Ion Lungu a anunțat că licitația pentru autovehicule electrice a avut loc zilele trecute.
„A avut loc licitația pentru achiziționarea de autovehicule electrice, luni pe 16 mai, în cadrul proiectului «Electromobilitate – vehicule electrice pentru o municipalitate verde» și iată că vom putea să înnoim parcul auto al municipiului. La licitație au fost 2 loturi: primul a constat în furnizarea de autovehicule și furgonete electrice, fiind vorba de 11 autoturisme și 2 furgonete – una pentru Direcția de Administrare a Piețelor și una pentru Direcția de Asistență Socială. Valoarea de plecare a licitației fiind de 1.334.517 lei fără TVA, a fost depusă o singură ofertă de către o firmă din București care a oferit 1.300.000 plus TVA”, a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
Al doilea lot al licitației a avut în vedere achiziționarea a două auto-utilitare ce ar urma să ajute la păstrarea curățeniei în oraș.
„Al doilea lot a constat în furnizarea de autoutilitare electrice și aici discutăm de două mașini (o auto-măturătoare și o auto- cisternă) pentru Direcția Domeniului Public. Suma de plecare a fost de 1.408.703 lei fără TVA. Iar aceeași firmă din București a oferit 1.400.000 plus TVA. S-a făcut analiza ofertei, am înțeles că este eligibilă, urmând ca în perioada următoare să se analizeze oferta și sper să fie o ofertă bună pentru că în perioada următoare să putem achiziționa pe fonduri elvețiene aceste prime mașini electrice în Suceava”, a mai adăugat Ion Lungu.
În plus, pentru că dezvoltarea orașului a redevenit punctul principal de pe ordinea de zi a edilului, acesta a mai anunțat că celelalte licitații pe acest proiect sunt și ele aproape de realizare.
„De asemeni, vreau să vă aduc la cunoștință faptul că suntem la SEAP cu licitația pentru punctele de încărcare electrică și pentru cele 10 biciclete electrice. Urmează ca în perioada imediat următoare să înceapă și licitația pentru realizarea infrastructurii pentru transportul electric în municipiul Suceava”, a încheiat primarul.
Municipalitatea poate deveni un exemplu pentru suceveanul de rând, în special în acest proiect, și poate îndemna la folosirea mai multor mașini electrice, în detrimentul autoturismelor tradiționale.
Lasa un raspuns