Pentru a opri exodul medicilor din țară, autoritățile au creat mecanisme prin care cadrelor medicale li se acordă pachete de salarii motivante, decontarea chiriei dacă lucrează în altă localitate decât cea de domiciliu, precum și alte beneficii, dar nu s-au gândit la decontarea navetei pentru cei care pot ajunge cu mijloacele de transport în localitatea în care își desfășoară activitatea, alta decât cea de domiciliu. Asta susțin inițiatorii unei propuneri legislative de completare a legislației în vigoare, care fac comparație cu cadrele didactice, care au decontate aceste cheltuieli cu naveta.
Proiectul prevede ca autoritățile administrației publice locale să fie obligate să cuprindă în bugetele locale sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei de către personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din spitalele publice și din rețeaua sanitară proprie, care nu dispune de locuință în localitatea unde este situate unitatea medical în care își are postul.
Totodată, Ministerul Sănătății, precum și celelalte ministere cu rețea sanitară proprie vor cuprinde același gen de sume în buget.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
Art. 193 – După alin. (6¹) se introduce alineatele:
“(6²) Ministerul Sănătății, ministerele și instituțiile cu rețea sanitară proprie au obligația de a cuprinde în bugetul propriu sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din spitalele publice din rețeaua sanitară proprie, care nu dispun de locuință în localitatea în care este situat spitalul public la care are postul.
(6³) Sumele destinate navetei beneficiarilor prevăzuți la alin. (6²) se asigură din bugetul de stat.
(64) Cuantumul și modalitatea de decontare a cheltuielilor se stabilesc prin norme metodologice elaborate de către Ministerul Sănătății împreună cu ministerele și instituțiile cu rețea sanitară proprie și aprobate prin hotărâre a Guvernului“.
După ce va primi avizele de la Consiliul Legislativ și de la Guvern, proiectul legislativ va fi supus votului din Senat. Indiferent ce vor decide senatorii, proiectul va merge în Camera Deputaților, forul decizional.
Sursa: www.legestart.ro
Lasa un raspuns