Se constată că în urma acţiunilor desfăşurate de poliţişti şi a recomandărilor promovate cu sprijinul constant al mass-media, tot mai multe persoane şi responsabili de societăţi comerciale adoptă un comportament preventiv, astfel încât hoţii îşi îndreaptă atenţia către ţintele uşoare – persoanele care se expun victimizării prin ignorarea unor măsuri de siguranţă minime (închiderea uşilor şi ferestrelor, închiderea şi asigurarea portierelor vehiculelor, supravegherea bunurilor personale, respectarea prevederilor legale privind asigurarea bunurilor şi valorilor de către administratorii societăţilor comerciale, refuzarea unor acte de comerţ neautorizat).
Din păcate, astfel de ţinte facile pentru hoţi se transformă zilnic în victime ale infracţiunilor de furt, uneori prejudiciile fiind considerabile şi regretele tardive.
La data de 06 septembrie, ora 09.00, o femeie de 37 de ani, din comuna Pătrăuți, a sesizat poliția despre faptul că în noaptea de 05 spre 06 septembrie, persoane necunoscute au sustras dintr-un autoturism neasigurat mai multe bunuri.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că la 05 septembrie, în jurul orelor 20.00, un bărbat de 31 de ani, din județul Botoșani, cunoștință a femeii, și-a parcat autoturismul în spatele casei acesteia, fără însă a închide şi asigura ușile și portbagajul, iar în dimineața zilei de 06 septembrie, în jurul orei 08.30, când a vrut să plece, a sesizat faptul că ușa portbagajului este deschisă, iar din interior îi lipsește o trusă de scule și o stație de emisie-recepție.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului, în valoare de o mie de lei.
Un alt tip de neglijenţă, lipsa de supraveghere a bunurilor personale, a generat un alt furt comis la data de 06 septembrie, ora 12.00, când o femeie de 45 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras geanta, în timp ce se afla într-un magazin.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că la 06 septembrie, în jurul orelor 11.00, victima împreună cu fiica sa minoră, se afla într-un magazin din incinta unui Complex Comercial din municipiul Suceava, unde a lăsat nesupravegheată poşeta, în căruciorul copilului, iar după aproximativ 5 minute, a constatat că aceasta dispăruse.
În interior, partea vătămată deținea acte personale, un telefon mobil şi suma de 200 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.
Mirajul unor afaceri avantajoase s-a dovedit din nou cât se poate de păgubos pentru un bărbat de 73 de ani din comuna Pârteștii de Jos, care la data de 06 septembrie a sesizat poliția despre faptul că în ziua anterioară, persoane necunoscute i-au sustras suma de 2.500 lei.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în ziua de 05 septembrie, în jurul orelor 14.00, victima împreună cu soția sa desfășurau diverse activități în curtea locuinței, timp în care au fost interpelați de 3 persoane, care au încercat să le ofere spre vânzare o plapumă.
Persoanele au început să negocieze cu victima, solicitând pe plapumă cartofi, porumb sau bani și au desfășurat plapuma în fața acestora, ocazie cu care, profitând de neatenția lor, unul dintre suspecți a intrat în locuință și a sustras suma de 2.500 lei, după care a plecat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.
Nerespectarea prevederilor Legii 333/2003, privind asigurarea cu sisteme de securitate a locaţiilor de funcţionare a societăţilor comerciale a înlesnit un furt sesizat la data de 05 septembrie, ora 07.30, când o femeie de 36 ani, din municipiul Suceava, a anunţat faptul că persoane necunoscute au sustras dintr-o spălătorie din localitate mai multe bunuri.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în noaptea de 04 spre 05 septembrie, profitând de lipsa elementelor de securitate şi alarmare, persoane necunoscute au pătruns în biroul spălătoriei de unde au sustras bani, aparatură electronică, produse casnice și personale.
Punctul de lucru al societății nu era asigurat conform Legii nr.333/2003 privind paza bunurilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.
Poliţiştii recomandă încă o dată cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor, astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor. Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor.
Nu lăsaţi la plecarea din locuinţă uşile sau ferestrele deschise şi asiguraţi-le cu sistemele de inchidere. Nu depozitaţi cheile de la uşi sub preşuri, în hainele lăsate în cuierul exterior, în ghivecele de flori sau în alte asemenea locaţii improprii. Asiguraţi iluminarea şi îngrădirea perimetrului curţii. Nu depozitaţi bunuri de valoare (mobilier, electronice, electrocasnice, etc.) în casele aflate în construcţie, garaje neasigurate, curţi exterioare. Păstraţi în permanenţă contact vizual cu bunurile personale când mergeţi la cumpărături.
Fiţi reticenţi şi ignoraţi ofertele unor comis – voiajori. Se pot dovedi doar pretexte pentru a pătrunde în locuinţă şi a sustrage bunuri.
Lasa un raspuns