Peste 55.000 de festivalieri au participat la evenimentele din perimetrul festivalului. Cei mai mulți dintre ei au așteptat însă să vină seara când pe scenele festivalului au urcat artiștii lor preferați. Unii dintre artiștii care au concertat aseară pe scena principală au fost prezenți pentru prima dată la NEVERSEA și s-au arătat impresionați de numărul mare de fani.
Debutul ediției cu numărul trei a festivalului NEVERSEA a fost făcut de pe scena principală de Partydul Kiss Fm condus de Olix și Dan Fințescu, urmați de Alex Parker, Mahmut Orhan, Inna și mult așteptatul G-EAZY. Artistul american a fost pentru prima dată în România și s-a declarat impresionat de fanii pe care i-a găsit. Mai mult decât atât, pentru ca s-a simțit atât de bine la malul Mării Negre, artistul le-a cerut organizatorilor să îi prelungească durata show-ului.
“Este pentru prima dată când vin în România. Tot ce am auzit, înainte să ajung, au fost poveștile despre Dracula. Însă am găsit aici un public minunat și am rămas impresionat de căldura și de energia cu care m-au primit.” , a declarat G-EAZY.
Pe scena principală a festivalului au mai urcat aseară și ATB, Alesso și Lucas&Steve. Show-urile lui Alex Parker, INNA, Mahmut Orhan, G-EAZY, ATB, Lucas&Steve și Dimitri Vangelis &Wyman au putut fi urmărite live pe pagina de facebook și canalul de YouTube Neversea.
Lasa un raspuns