Nicolae Chiriac, fostul primar al orașului Broșteni, este candidat cu acte în regulă la funcția de primar al orașului Broșteni și se află în opțiunile alegătorilor la alegerile din 27 septembrie 2020.
În perioada în care candidații au putut să își depună dosarele de candidatură, Nicolae Chiriac a avut parte de o mobilizare puternică din partea celor care se află astăzi la cârma Primăriei Broșteni, dar și din partea partidelor mari, care au contestat candidatura fostului edil.
Cu toate acestea, instanța a hotărât că Nicolae Chiriac poate CANDIDA și, totodată, poate ÎNDEPLINI funcția de primar, în cazul în care va câștiga alegerile.
„Ca să NU pot candida era nevoie de o HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ în care să se arate clar că mi se interzice dreptul de a alege și a fi ales, iar asta NU există. Atât condițiile de eligibilitate, cât și impedimentele pentru alegerea primarului, sunt prevăzute EXCLUSIV și LIMITATIV în Constituția României și în legea 115/2015, republicată cu modificările și completările ulterioare. Foarte important este și faptul că, în categoria interdicțiilor de a putea candida, NU se încadrează rapoartele Agenției Naționale de Integritate, ordinele prefectului și nici alte rapoarte administrative. În ceea ce privește conflictul de interese, nu se justifică interzicerea întrucât s-a depășit termenul general de prescripție de 3 ani de la data abaterii administrative”, a explicat Nicolae Chiriac.
CUM AU ÎNCERCAT PNL, PSD, DIN DISPERARE, SĂ NU-L LASE PE CHIRIAC SĂ CANDIDEZE
Cei care fac parte din Biroul Electoral al Circumscripției Orășenești Broșteni aveau ca atribuții să verifice dacă dosarul candidaților este complet și dacă, în cazul candidatului PMP de la Broșteni, există O HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ care să îi interzică dreptul de a alege și a fi ales. Ce au făcut în fapt? Și-au depășit cu mult aceste atribuții, aserviți marilor partide fiind, și au respins candidatura lui Chiriac invocând motive pe care instanța le-a respins CLAR, CATEGORIC, demonstrând astfel reaua intenție și scopul lor personal de a-l impiedica pe candidatul Partidului Mișcarea Populară să ajungă la Primărie.
Mihai Molodeschi, primarul ZERO al județului Suceava, cel care și-a dovedit incapacitatea de a face administrație și n-a fost în stare să finalizeze nici măcar proiectele pe care le-a găsit în Primărie, în loc să facă administrație pentru binele locuitorilor, a sesizat Biroul Electoral de la Broșteni cu privire la speța candidatului Nicolae Chiriac, iar Biroul, ca urmare, i-a contestat lui Chiriac candidatura. Totodată, Organizația Județeană a PSD Suceava a contestat și ea candidatura lui Nicolae Chiriac.
Lor li se adaugă și un alt cetățean din orașul Broșteni, care a depus două contestații, pentru orice eventualitate. Aceștia au fost dezamăgiți, însă, când instanța nu le-a dat nicidecum dreptate.
„Cred că au recurs la astfel de metode deloc respectabile pentru că au vrut să mă elimine din start, în felul acesta fiind mai liniștiți în campania electorală. Am proiecte clare, documente, care demonstrează realizările mele, imaginea orașului de după plecarea mea fiind evidentă prin dezastrul ce a urmat. Au încercat să îmi ia un drept, au încercat să decidă în locul cetățenilor, iar pentru asta, am convingerea că oamenii îi vor taxa în ziua votului, pentru că doar ei hotărăsc pentru ei. Cu toate acestea, îi invit pe contracandidații mei la o dezbatere publică, televizată, în care să vorbim deschis despre faptele noastre, despre proiectele palpabile care ne sunt carte de vizită fiecăruia dintre noi și nu despre promisiuni, vise, planșe”, a mai spus candidatul Partidului Mișcarea Populară la Primăria Broșteni.
În încheiere, Chiriac a transmis că se bazează pe o campanie care să fie definită de fapte și nu prin atacuri la persoană și că mizează, în continuare, pe locuitorii orașului Broșteni, oameni capabili și gospodari cu personalitate, pentru care nu trebuie să ia nimeni hotărâri, în absența lor sau în locul lor.
Nicolae Chiriac va candida la alegerile din septembrie din partea Partidului Mișcarea Populară.
Lasa un raspuns