Președintele PNL Nicolae Ciucă le-a cerut liberalilor să renunțe la atacurile asupra PSD pe tema creșterilor de taxe și impozite și a spus că e vorba de o „dezbatere sterilă”, după ce mai mulți PNL-iști au acuzat în ultimele zile partenerii de coaliție că sunt responsabili de gaura din buget.
„În opinia mea, a căuta vinovați pentru starea bugetului de astăzi și legislația aferentă nu ne duce înainte. Cui folosește azi dacă cineva îi acuză pe domnii Cîțu sau Câciu, sau dacă altcineva arată că cei trei prim-miniștri, din vremea când Liviu Dragnea conducea PSD, adică domnii Tudose-Grindeanu și doamna Dăncilă au comis greșeli în materie de politică economică și fiscală? Nimănui. Ridicăm tensiuni la nivelul majorității parlamentare, acum când în Parlament avem de revotat Legea pensiilor speciale, când va trebui să adoptăm un set important de ordonanțe de urgență, care presupun reforme dificile”, a declarat Ciucă pentru Psnews.
„Guvernul are nevoie de sprijin, nu de tensiuni (…) Le cer tuturor colegilor din PNL și PSD să reflecteze asupra acestor lucruri, să ne concentrăm serios spre viitor și spre rezolvarea, de urgență, a problemelor bugetare structurale. Restul e o dezbatere sterilă, care parazitează agenda reală a românilor”, a mai spus Ciucă.
Rareș Bogdan și Robert Sighiartău sunt liberalii cei mai vocali împotriva PSD. Lor le-a răspuns Mihai Tudose.
Lasa un raspuns