Vicepreședinte CJ Suceava, Niculai Barbă, a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia a subliniat că suceveanca Ancuța Bodnar, campioana olimpică la canotaj, este și o extraordinară ambasadoare a Bucovinei. Ea fost prezentă, duminică, la evenimentul „Hora la Prislop”, acolo unde a mers împreună cu familia sa. Ancuța Bodnar a mers la acest eveniment îmbrăcată într-o ie tradițională.
„După ce s-a întors din Japonia am văzut-o foarte prezentă și implicată în comunitate și ne bucurăm foarte mult că a ajuns la evenimentul organizat de noi la Prislop. Aici a avut posibilitatea să se întâlnească cu expozanții noștri, fiind prezentă și la standul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, chiar în scopul de a promova Bucovina. În tot acest timp Ancuța Bodnar s-a fotografiat cu o traistă tradițională pe care era scris mesajul „Hai în Bucovina!”. La standurilor meșterilor populari din județul Suceava și la cele două stâne tradiționale, Ancuța Bodnar a apreciat tradițiile și obiceiurile din Bucovina, ea declarând chiar că atunci când era mai tânără a încondeiat ouă și îi plăcea să meargă cu familia la hore și baluri. Ancuța Bodnar a vizitat și standurile Asociației „Produs în Bucovina”, unde a degustat produsele bio și a apreciat diversitatea produselor apicole.
Deschiderea ei și bucuria de a face promovare Bucovinei ne face să o vedem ca și o ambasadoare de prim rang a Bucovinei. De asemenea, m-a bucurat mult deschiderea și inițiativa din partea ei pentru a face acest lucru. Am stabilit să continuăm discuțiile despre alte acțiuni în care ea se poate implica activ în promovarea Bucovinei.
Pe lângă faptul că este o mare campioană a României, Ancuța Bodnar este și o extraordinară ambasadoare a Bucovinei. În toate fotografiile făcute pentru a promova tradițiile și obiceiurile din Bucovina, Ancuța Bodnar apare cu medalia olimpică de aur câștigată la Tokyo.
Am văzut-o cu câtă naturalețe manifestă această demnitate, de ambasadoare a Bucovinei. La fel de natural cum zbura pe luciul apei. Clar, este în firea ei sa facă aceste lucruri, pentru că ea vorbește despre ce a trăit și despre ce vrea să trăiască.
Mulțumim și mult succes, Nicoleta-Ancuța Bodnar de Bucovina!”, a transmis vicepreședintele Niculai Barbă.
Lasa un raspuns