Consilierul judeţean Nistor Tătar a fost găsit de inspectorii de integritate în conflict de interese.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate , în calitate de director general al S.C. Servicii Comunale SA ,societate comercială la care acționar unic este Primăria Municipiului Rădăuți, Tătar a semnat contractul individual de muncă prin care soția sa a fost angajată în funcția de inspector în cadrul societății comerciale respective.

Totodată,  acesta a semnat și actele adiționale la contractul individual de muncă al soției sale, încheiate la datele de 05 martie 2003, 14 februarie 2005, 01 august 2008, 01 septembrie 2009, precum și fișa postului întocmită la data de 30 septembrie 2004 și, respectiv, fișa postului întocmită la data de 30 august 2011.

 Tătar Nistor a încălcat dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, conform cărora „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial […] pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.