În seara zilei de miercuri, 21 ianuarie, în jurul orei 22:20, o autocisternă încărcată cu 31.000 de litri de benzină s-a răsturnat în afara părții carosabile, la intrare în municipiul Fălticeni, dinspre localitatea Spătărești.

La fața locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale de stingere, modulul SMURD și un echipaj cu o autospecială CBRN.

Două persoane, care s-au aflat în cabina capului tractor, au primit îngrijiri medicale, dar au refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Pompierii militari au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori și au monitorizat zona până la sosirea unei alte cisterne în care să fie transvazat combustibilul.

Având în vedere evenimentul rutier de pe DN 2 – Spătărești, în conformitate cu procedurile specifice asociate încărcăturii transportate, pentru securitatea participanților la trafic și efectuarea optimă a activităților de intervenție, traficul rutier a fost deviat în zonă prin echipaje de poliție din cadrul Serviciului Rutier IPJ Suceava și Poliției Municipiului Fălticeni pe ruta DN2 (Spătărești) – DN2E – str Plutonier Ghinita Fălticeni.

Potrivit ISU Suceava, la ora 4:30, s-a finalizat transvazarea combustinilului, iar cisterna a fost tractată de pe carosabil.

De altfel, echipajele SDN au curățat carosabilul, pentru ca traficul să poată fi reluat în siguranță.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.