În respectivul articol sunt prezentate date privind existența și evoluția acestei localități pe bază de documente scrise, începând cu anul 1401, data construirii Mănăstirii Moldovița de către Domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun. Tot în acest articol se afirmă că localitatea Vatra Moldoviței a fost locuită încă din paleoliticul inferior, dar din lipsa documentelor scrise nu se insistă pe această temă.
Pentru a cunoaște cum a evoluat dezvoltarea acestei localități până în anul 1401, nu ne-au rămas decât toponimele și hidronimele, cu denumiri date de locuitori cu prilejul anumitor întâmplări ce au avut loc în zona respectivă, de către oameni care au trecut prin acele meleaguri și au remarcat unele particularități ale locului.
Toponimele și hidronimele ne arată totodată originea etnică a oamenilor care au dat denumirile respective. Astfel, Măgura, Prislop, Spărturi, Poiana Mărului, Paltin, Sanator, Păușa, sunt de esență daco-latină, în consecință, cei care au locuit în acolo sunt la rândul lor, daco-romani. Interesant este că pe teritoriul comunei Vatra Moldoviței întâlnim toponime care aparțin altor etnii. Astfel toponimul și hidronimul Valcan, în care se includ pârâul și valea străbătută de acest curs de apă, aparține unui trib celtic de fierari care au străbătut întreaga Europă. Pe membrii acestui trib, împăratul roman Iulius Caesar îi numește „valcae”, adică care aparțin lui „Valcan –fierarul făuritor de arme”, trib care a devastat Roma și Grecia. În drumul lor spre răsărit au trecut și prin Moldova, descoperind minereu de fier pe Valea Ciumârnei, stabilindu-se pentru o perioadă în locul care acum poartă denumirea de Valea Valcan. Popasul lor a fost scurt pentru că minereul din zonă a fost mai sărac în fier decât au presupus la început. În ciuda perioadei scurte în care au populat regiunea, locuitorii au păstrat denumirea locului unde aceștia s-au așezat: Valcan (Valea Valcanilor). Abia în sec. XIX, mai exact în 1809, industriașul Montz încearcă din nou exploatarea minereului de fier de pe Valea Ciumârnei, dar din același motiv, și acesta abandonează exploatarea minei.
Nu putem trece cu vederea mărturiile cioplite (încrustate) în stânci descoperite în rezervația Rechitiș-Tătarca din comuna Moldova-Sulița, care ne vorbesc despre misionariatul bizantin-creștin, arătând că pe teritoriul comunei Vatra Moldoviței a existat Episcopatul de rit creștin autonom, în frunte cu ierarhul Iustinian care a fost martirizat de păgânii avari și slavi în anul 700 e.n. (a se vedea articolul „Cine au fost huțulii sau dacii de sus” apărut în ziarul Magazin, nr. 1137, din 2.IV.2013). Aceste date ne dovedesc că Mănăstirea Moldovița a fost construită în 1401 pe un loc unde a mai existat o biserică, după cum se pomenește și în istoria mănăstirii.
Pe parcursul sec. XX, bătrânii din satul Paltinu, ce aparține de Vatra Moldoviței, povesteau că pe terenul împădurit numit în prezent „Paleniți” (Arsuri) a existat un sat. Locuitorii acestuia erau de etnie huțulă care, pentru a-și păstra limba maternă de rutenizare și ucrainizare, se declarau ruși, prin faptul că graiul lor era de proveniență slavă. Acest sat a dispărut în sec. XVIII, după ocuparea Bucovinei de Imperiul Austro-Ungar, prin strămutarea populației huțule în satul vecin, mai dezvoltat, numit Boul, după legenda lui Dragoș Vodă. Prin reorganizarea administrativă care a avut loc din timpul habzburgilor, satul Boul a fost ridicat la rang de comună cu denumirea Ruși-Boul sau Ruși pe Boul).
Odată cu recunoașterea de către Imperiul Austro-Ungar a limbii rutene ca limbă de stat, în comuna Rus-Boul, s-a înființat școala poporală cu limba de predare ruteană, având dascăli aduși din Galiția, motivându-se faptul că huțulii vorbeau un dialect asemănător cu cel rutean. Acesta a fost primul pas către ucrainizarea huțulilor și românilor din satul care acum se numește Paltinu și aparține administrativ de comuna Vatra Moldoviței.
După cum spunea istoricul Hadrian Daicoviciu în lucrarea „Dacii”, cuvântul „vatra” este un vestigiu al limbii traco-dacice, iar Alecu Ruso în lucrarea „Limba Traco-geților” a identificat 160 de cuvinte care aparțin acestei limbi, printre care și cuvântul „vatra”. Acesta este des folosit de cetățenii huțuli, numind prin acest cuvânt, focul.
Hidronimul „Moldovița” își trage denumirea de la râul Moldova, al cărui afluent este. În privința denumirii râului Moldova s-a scris mult, dar după opinia mai multor istorici acesta pare a fi un cuvânt de de origine germană (moldau, moldah(u)a –râu cu maluri mari), provenit de la goți, asimilat de băștinași și care în timpul migrațiilor a fost preluat de slavi, apoi de coloniștii sași, maghiari, secui care au venit de dincolo de munte.
de Vasile Macovei
(va urma)
Lasa un raspuns