Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a prelungit perioada de consultări privind Ghidul Solicitantului pentru proiectele de creştere a eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare din fonduri europene, până pe data de 1 noiembrie .
Potrivit unui comunicat de presă, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional din cadrul MDRT a modificat data anunţată iniţial pentru lansarea Ghidului Solicitantului şi a apelului de proiecte pentru sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe. În consecinţă, depunerea de proiecte se va putea face începând cu data de 15 noiembrie 2012.
Decizia a fost luată pentru a permite analiza tuturor observaţiilor primite cu privire la Ghidul Solicitantului, având în vedere numărul mare de propuneri trimise de potenţialii beneficiari.
În acest fel, MDRT doreşte să reducă riscul apariţiei eventualelor neclarităţi ulterioare în procesul de accesare a fondurilor europene destinate acestei operaţiuni.
Asadar sucevenii care sperau sa isi izoleze termic locuintele pe bani europeni mai au de asteptat pana anul viitor.
Lasa un raspuns