Prevenirea infracţiunilor îndreptate împotriva patrimoniului reprezintă una dintre prioritățile Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Unul dintre segmentele criminalităţii care necesită o atenţie sporită îl reprezintă furturile din locuinţă.

Odată cu primăvara și apropierea sezonului cald sunt tot mai frecvente deplasările în scop lucrativ sau recreațional, astfel încât locuințele rămân în  multe situații nelocuite pentru perioade scurte sau mai lungi de timp. În mediul rural, cetățenii merg pentru efectuarea lucrărilor agricole, în multe situații locuințele, curțile și anexele rămânând nesupravegheate.

În anul 2024, s-au înregistrat 349 de furturi din locuință, remarcându-se un trend descendent față de anul 2023, respectiv o scădere de 106 fapte. Același trend s-a înregistrat și în ceea ce privește furturile din curți și anexe gospodărești, în anul 2024 înregistrându-se 197 de astfel de fapte, cu o scădere de 8 fapte față de anul 2023.

Cu toate acestea, polițiștii recomandă vigilență și dispunerea unor măsuri de protecție.

Pentru prevenirea infracţiunilor de furt din locuinţă, polițiștii vă recomandă:

  • Interziceți accesul în locuință și refuzați să dați informații despre dumneavoastră, bunurile pe care le dețineți ori despre vecini, persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituții, dar care nu se pot legitima sau dovedi pe cine reprezintă!
  • Achiziționați sisteme de închidere/asigurare care corespund standardelor de securitate!
  • Alegeți încuietori care sunt prevăzute cu chei care nu pot fi multiplicate ușor!
  • Verificați dacă toate uşile şi ferestrele sunt încuiate chiar dacă ați ieşit din casă doar pentru câteva minute;
  • Nu ascundeți chei de rezervă afară, în garaj sau în magazie (hoţii caută întotdeauna acolo);
  • Nu ţineți sume mari de bani în casă în acelaşi loc;
  • Instalați sisteme de alarmare și supraveghere video care să corespundă normelor de securitate!
  • Asigurați-vă că obiectele de valoare precum sume de bani, laptopul sau telefonul mobil nu pot fi văzute de pe fereastră;
  • Nu vă transformați conturile de pe rețelele de socializare în surse de informații pentru infractori! Folosiți setări de confidențialitate, astfel încât acestea să fie inaccesibile pentru persoane necunoscute!
  • Fiți atenți la datele și fotografiile pe care le postezi pe rețelele de socializare!
  • Evitați prieteniile cu persoane pe care nu le cunoașteți în realitate și nu dezvăluiți date despre voi celor pe care îi cunoașteți doar în mediul online!
  • Atunci când plecați pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceți acest lucru public pe internet!
  • Sintagma „mie nu mi se poate întâmpla așa ceva” nu funcționează ca sistem de protecție împotriva furtului din locuințe!

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.