Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a anunțat că săptămâna viitoare va fi finalizat caietul de sarcini pentru proiectarea și execuția terminalului de la Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava.

„Noi am contractat un credit, s-a lucrat la caietul de sarcini și dorim să dăm drumul cât mai repede la proceduri pentru achiziția proiectării și execuției noului terminal de la Salcea”, a transmis Flutur.

Potrivit acestuia, dinamica numărului de pasageri este în creștere, cu 63 % față de anul trecut. Astfel, în semestrul I al anului 2018 numărul de pasageri a fost de 160.000, în timp ce anul trecut, în același semestru, a fost de 98.000.
Estimăm până la sfârșitul anului circa 340.000 de pasageri și de aceea se justifică și facem tot ce depinde de noi să accelerăm construcția noului terminal. Până atunci am mai închiriat containere și pentru plecări și pentru sosiri”, a mai transmis Gheorghe Flutur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.