Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, prof. Grigore Bocanci, a susținut prima conferință de presă de când se află în fruntea instituției. Între subiectele abordate se numără și rețeaua școlară a județului Suceava care, în anul școlar curent, cuprinde 735 de unități școlare, dintre care 213 cu personalitate juridică și 522 de structuri arondate acestora.
Bocanci a subliniat că rețeaua școlară a anului școlar 2020 – 2021 va cuprinde 732 de unități școlare, dintre care 213 cu personalitate juridică și 519 structuri arondate acestora.
Inspectorul general a explicat că pentru anul școlar viitor, modificarea rețelei școlare în județul Suceava prevede desființarea a trei unități școlare: Grădinița cu Program Normal nr. 2 Capu Câmpului, Grădinița cu Program Normal nr. 2 Grămești și Școala Primară nr. 2 Bilca.
„Elevii și preșcolarii vor fi mutați la unitățile școlare centrale și vor fi transportați către acestea cu microbuzele școlare. În ceea ce privește preșcolarii, aceștia vor fi însoțiți de un cadru didactic pentru a nu exista neplăceri, ținând cont că sunt mici”, a declarat inspectorul general Grigore Bocanci.
Acesta a adăugat că trei unități școlare vor fi transformate. Astfel Grădinița cu Program Normal Moara Nica, Grădinița cu Program Normal Panaci și Grădinița cu Program Normal Iacobeni se vor transforma în grădinițe cu program prelungit.
„În ceea ce privește cadrele didactice, nimeni nu a fost disponibilizat, ci relocat”, a subliniat Bocanci.
Lasa un raspuns