La data de 2 februarie 2024, în jurul orei 11.40, Gheorghe G., de 26 de ani, din comuna Gălănești, în timp ce conducea autoturismul Opel pe DJ 178F, pe raza localității Hurjuieni, într-o intersecție, a virat stânga fără să acorde prioritate, astfel că a intrat în coliziune cu autospeciala de poliție condusă de agentul Toader U., de 39 de ani, din comuna Arbore, din cadrul Secției 4 de Poliție Rurală Gălănești, care avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, aflându-se în drum spre un eveniment sesizat pe raza comunei Voitinel.
În urma impactului a rezultat rănirea polițistului, care a fost preluat de o ambulanță și dus la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Lasa un raspuns