Impresionant este faptul că suprafața acestei case este doar de 16 m² și locuiesc în ea 3 persoane plus un cățel.
Pare imposibil de a-ți crea condiții confortabile de trai într-un spațiu atât de mic. Însă nu vă faceți concluzii pripite fără să aruncați o privire în interiorul casei!
În această micro casă există de toate: baie, dormitor, living, terasă și chiar un mic spațiu de depozitare.
Desigur, casa este extraordinară! Eu, personal, sunt un mare fan al locuințelor de genul acesta, totuși ce motiv ar fi avut această familie pentru a-și schimba traiul într-o astfel de casă?
Familia Oskirko din Belarus a început să-și construiască o casă în suburbia orașului Minsk. Pe perioada construcției ei și-au închiriat un apartament în oraș, care i-a costat ceva, plus cheltuielile pentru deplasarea din oraș în suburbie.
Din această cauză au luat hotărârea de a-și construi o căsuță în apropierea celeilalte pe perioada lucrărilor…
Noua casă i-a costat aproximativ 4600$. Comparând cheltuielile ce le aveau pentru chirie cu prețul foarte mic la întreținerea noii case, au ajuns să economisească lunar 500$.
Și chiar se simt foarte confortabil pe o suprafață atât de mică.
„Nici unul dintre noi nu suferă de claustrofobie. Și nici nu-i chiar atât de strâmt. De ex.: seara, lumina din living, aproape, nu pătrunde în partea de sus a casei. Astfel, în același timp, cineva poate lucra în living și cineva se poate odihni în dormitorul de sus. Ventilația aerului este asigurată de două canale: unul este în baie și celălalt deasupra bucătăriei. În cazul în care avem nevoie de mai mult aer proaspăt, pur și simplu, deschidem larg ușa de la intrare pentru câteva minute”.
„Acest gen de casă ar fi fost perfectă pentru o persoană sau un cuplu. Cu un copil este puțin mai greu. Însă pentru noi această opțiune este temporară până finisăm casa cea mare. A rămas foarte puțin și ne vom muta ” – a declarat capul familiei, Victor Oskirko.
Lasa un raspuns