Ambițioși, cu rezultate deosebite la învățătură, tinerii au dat naștere unui proiect ambițios, la care au muncit extrem de mult și în care au investit, pe lângă ore de muncă, și mult suflet.
„Noi suntem echipa Omega. Pe scurt, echipa este formată din patru studenți care și-au dorit să își învingă propriile limite și să participe la dezvoltarea unui proiect care constă în construirea unei mașini electrice autonome. Pentru noi, acest proiect a reprezentat o provocare, și spun asta deoarece nici unul dintre noi nu mai participase anterior la un concurs de genul acesta. Am dorit să ne autodepășim și să acumulăm cunoștinte noi, pe care să le punem în practică pe parcursul celor șapte luni, pentru a putea face o mașină care să fie printre primele la finish. În ceea ce privește munca depusă, pot spune că a constat în cinci ore pe zi, iar în general orele acestea le-am petrecut seara, după cursuri, în laboratorul din cadrul facultății”, ne-a declarat Marius Lupăștean, unul dintre studenții implicați în acest proiect.
Studenții recunosc și că, uneori au adormit chiar cu capul pe masă din cauza oboselii, însă dorința de a performa le-a dat din nou energia necesară pentru a continua ce au început.
„O zi din viața noastră în cadrul acestui proiect a arătat, spunem noi, ca o zi obișnuită a unui student care dorește să afle lucruri noi. Într-adevăr, au fost zile în care mai avem un pic și adormeam cu capul pe masă și asta datorită faptului că, deși era târziu, vroiam să ducem la bun sfârșit un anumit task pe care ni-l propusesem în ziua respectivă, pentru a nu fi presați de deadline-urile aferente anumitor etape din concurs”, a spus Marius Lupăștean.
De la idei mici, la reușite mari
Marius ne-a mai declarat că pe ei, cei care au ales să studieze aceste specializări, îi atrage foarte mult faptul că tehnologia avansează, ceea ce înseamnă că nu ai timp să te plictisești.
„Este un domeniu incitant aș putea spune deoarece cunoștințele acumulate au aplicabilitate pe multe ramuri industriale. În ceea ce privește ajutorul adus celorlalți, am putea spune că este pur didactic, având în vedere că este vorba de o mașină în miniatură. Oricum, din asemenea proiecte se pot naște idei foarte bune, care se pot implementa la automobilele conduse de noi zilnic, și consider că, nu ar fi o satisfacție mai mare decât aceea de a ști că ideea ta a îmbunătățit cu ceva industria auto și nu numai”, a mai subliniat tânărul.
În acest proiect studenții au fost coordonați de șef lucrări univ. dr. ing. Adrian–Ioan Petrariu.
Pentru mai multe detalii despre echipă și imagini cu mașina studenților, puteți accesa pagina de facebook „Omega” (https://www.facebook.com/Omega-1674567672765889/?fref=ts) .
Lasa un raspuns