Luni, 23 noiembrie, la orele 12:20, lucrătorii Secției 2 de Poliție Rurală Ipotești au fost sesizați prin SNUAU 112 de către L.L. de 29 ani din localitatea Corocăiești, comuna Verești, cu privire la faptul că  a fost lovită de către viitoarea soacră.

În urma verificărilor efectuate s-au constatat următoarele :

La data de 23.11.2020, în jurul orei 12:15 L.L., care se afla în curtea locuinței  sale  a fost vizitată de către viitoare soacră, M.S. de 61 ani.

În urma unui conflict spontan, M.S. a lovit-o pe L.L. o singură dată, cu o bucată de lemn,  peste brațul  drept.

L.L. a refuzat deplasarea  la fața locului a unui echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Suceava în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,lovire sau alte violențe”, lucrare ce urmează a fi soluţionată procedural de către lucrătorii  Postului de Poliție Verești.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.